daică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DÁICĂ, daici, s. f. (
Reg.) Dadă. – Din
scr. dajka.daică (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)DÁICĂ, daici, s. f. (
Olt.,
Munt.)
1. Gospodină, stăpâna casei.
2. Sora mai mare. (din
sb. dajka, diminutiv al lui
dadă; cf. dodă)
daĭcă (Dicționaru limbii românești, 1939)dáĭcă f., pl.
ĭ și
e (sîrb.
dajka, dim. d.
dada, dadă).
Vest. Dadă:
ce te mai osteneaĭ atîta, daĭcă? (CL. 1910, 5, 544).
daică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dáică (
reg.)
(dai-) s. f.,
g.-d. art. dáicii/dáicăi; pl. daicidaică (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)daică f. dadă:
daică Mitrana. [Scurtat din
dădaică].
daică (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DÁICĂ, daici, s. f. (
Reg.) Dadă. — Din
sb. dajka.