dascăl (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DÁSCĂL, dascăli, s. m. 1. (
Înv.) Învățător (la țară);
p. ext. profesor. ♦ (Rar) Om de știință; învățat, savant.
2. Fig. Inițiator sau propagator al unei doctrine; îndrumător într-un anumit domeniu.
3. Cântăreț de biserică, diac, psalt, cantor. – Din
bg.,
scr. daskal. Cf. ngr. didáskalos.dascăl (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)dáscăl (dáscăli), s. m. –
1. Institutor, profesor. –
2. Cantor. –
Var. dascal, (
înv.)
didascal. Mr.,
megl. dascal. Ngr. δάσϰαλος, din
gr. διδάσϰαλος (Cihac, II, 654; Murnu 16; Tiktin; Gáldi 172; Candrea; Scriban);
cf. alb. dhaskalj, bg.,
sb. daskal (Vasmer,
Gr., 51). –
Der. dăscălaș, s. m. (
dim. peiorativ al lui dascăl);
dăscăleci, s. m. (dăscălaș);
dăscălesc, adv. (profesoral; didactic);
dăscălește, adv. (în mod didactic);
dăscăliță, s. f. (învățătoare; nevastă de dascăl);
dăscălime, s. f. (mulțime de dascăli);
dăscălicesc, adj. (erudit);
dăscălie, s. f. (instrucție, învățătură; știință; profesiunea de dascăl);
dăscăli, vb. (a sfătui, a călăuzi; a orienta; a dojeni, a face observații; a plictisi cu discursuri, a ține predici).
dascăl (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dáscăl s. m.,
pl. dáscălidascăl (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dascăl m.
1. pop. maestru, profesor:
se mirau dascălii cum de învață așa repede ISP.;
2. învățător dela sat, institutor;
3. cântăreț de biserică sau psalt. [Gr. mod. DIDÀSKALOS].
dascăl (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DÁSCĂL, dascăli, s. m. 1. (
Înv.) Învățător (la țară);
p. ext. profesor. ♦ (Rar) Om de știință; învățat, savant.
2. Fig. Inițiator sau propagator al unei doctrine; îndrumător într-un anumit domeniu.
3. Cântăreț de biserică; diac, psalt, cantor. — Din
bg.,
sb. daskal. Cf. ngr. didáskalos.