dajdie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DÁJDIE, dajdii, s. f. (
Înv.) Impozit, dare, bir. [
Pl. și:
dăjdii] – Din
sl. dažda.dajdie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)dájdie (dắjdii), s. f. – Dare, tribut. –
Var. (
înv.)
dajde. Sl. dažda „donare”, de la
dati „a da” (Miklosich,
Slaw. Elem., 21; Miklosich,
Lexicon, 152),
cf. bg. daždie. –
Der. dajnic, s. m. (contribuabil);
dăjdier, s. m. (perceptor).
dajdie (Dicționaru limbii românești, 1939)dájdie f., pl.
dăjdiĭ (vsl.
dažda, dajdie, d.
dati, a da. V.
dar). Bir, contribuțiune. – Și
dajde, pl.
dăjdi (Ur.).
dajdie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dájdie (-di-e) s. f.,
art. dájdia (-di-a), g.-d. art. dájdiei; pl. dắjdii, art. dắjdiile (-di-i-)dajdie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dajdie f. od. dare, contribuțiune, în special dare de pământ sau fonciară:
dăjdii multe punea asupra țării OD. [Slav. DAJDA].
dajdie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DÁJDIE, dăjdii, s. f. (
Înv.) Impozit, dare, bir. [
Pl. și:
dajdii] — Din
sl. dažda.