dajnic - explicat in DEX

dajnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DÁJNIC, -Ă, dajnici, -ce, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care plătea dajdie; birnic, contribuabil. – Dajdie + suf. -nic.

dajnic (Dicționaru limbii românești, 1939)
dájnic m. (din. dajdnic, d. dajdie). Care plătește dajdie, birnic.

dajnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
dájnic adj. m., s. m., pl. dájnici; adj. f., s. f. dájnică, pl. dájnice

dajnic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
dajnic a. contribuabil: săteni dajnici.

dajnic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DÁJNIC, -Ă, dajnici, -ce, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care plătea dajdie; birnic, contribuabil. — Dajdie + suf. -nic.