dairea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DAIREÁ, dairele, s. f. Instrument muzical popular oriental de percuție, asemănător cu tamburina, format dintr-o piele de tobă întinsă pe un cerc de lemn, prevăzut în interior cu discuri metalice, și folosit la marcarea ritmului. [
Var.:
dairá s. f.] – Din
tc. daire.dairea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)daireá (dairéle), s. f. – Instrument asemănător cu tamburina. –
Mr.,
megl. daire. Tc. daire (Șeineanu, II, 152),
cf. alb.,
sb. dairé, bg. daeré.dairea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)daireá (da-i-) s. f.,
art. daireáua, g.-d. art. dairélei; pl. dairéle, art. dairéleledairea (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DAIREÁ, dairele, s. f. Instrument muzical popular oriental de percuție, asemănător cu tamburina, format dintr-o piele de tobă întinsă pe un cerc de lemn, prevăzut în interior cu discuri metalice, și folosit la marcarea ritmului. [
Var.:
dairá s. f.] — Din
tc. daire.daireà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)daireà f. tobă cu clopoței ce bat țiganii ursari, când joacă ursul. [Turc. DAIRE].