dăscăleală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DĂSCĂLEÁLĂ, dăscăleli, s. f. Faptul de a dăscăli (
2); cicăleală, dăscălitură. –
Dăscăli +
suf. -eală.dăscăleală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dăscăleálă s. f.,
g.-d. art. dăscălélii; pl. dăscălélidăscăleală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DĂSCĂLEÁLĂ, dăscăleli, s. f. Faptul de a dăscăli (
2); cicăleală, dăscălitură. —
Dăscăli +
suf. -eală.