dărâmător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DĂRÂMĂTÓR, -OÁRE, dărâmători, -oare, s. m. și
f. (Rar) Persoană care dărâmă. –
Dărâma +
suf. -ător.dărâmător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dărâmătór (rar)
s. m.,
pl. dărâmătóridărâmător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DĂRÂMĂTÓR, -OÁRE, dărâmători, -oare, s. m. și
f. (Rar) Persoană care dărâmă. —
Dărâma + suf
-ător.