dănțui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV.
Intranz. (
Pop.) A dansa. ◊
Isaia dănțuiește = numele unei cântări bisericești care se cântă la sfârșitul cununiei;
fig. căsătorie. ♦
Fig. A sălta. –
Danț +
suf. -ui.dănțui (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV.
Intranz. (
Pop.) A dansa. ◊
Isaia dănțuiește = numele unei cântări bisericești care se cântă la sfârșitul cununiei;
fig. căsătorie. ◊
Tranz. Polca, polca, vesel joc... noi te dănțuim (ALECSANDRI). ♦
Fig. A sălta. – Din
danț.dănțui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dănțuí (a ~) (
pop.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. dănțuiésc, imperf. 3
sg. dănțuiá; conj. prez. 3
să dănțuiáscădănțui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV.
Intranz. (
Pop.) A dansa. ◊
Isaia dânțuiește = numele unei cântări bisericești de la sfârșitul cununiei;
fig. căsătorie. ♦
Fig. A sălta. –
Danț +
suf. -ui.dănțuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dănțuì v. a juca, a-și mișca corpul în cadență (v.
Isaia).