dăinuitor - explicat in DEX

dăinuitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DĂINUITÓR, -OÁRE, dăinuitori, -oare, adj. Care dăinuiește; durabil, trainic, persistent. [Pr.: -nu-i-] – Dăinui + suf. -tor.

dăinuitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
dăinuitór (dăi-nu-i-) (rar) adj. m., pl. dăinuitóri; f. sg. și pl. dăinuitoáre

dăinuitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DĂINUITÓR, -OÁRE, dăinuitori, -oare, adj. Care dăinuiește; durabil, trainic, persistent. [Pr.: -nu-i-] —Dăinui + suf. -tor.