dever (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DÉVER s. n. sg. Volumul vânzărilor de mărfuri pe o perioadă dată (exprimat în bani). ◊ (
Fam.)
Cu dever (mare) = (despre magazine) cu vânzare intensă, cu afluență mare de cumpărători; cu vad. – Din
tc. devir.dever (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)déver (-ri), s. m. – Vornicel la nunțile din popor (Banat și
Trans.), flăcău care îl însoțește pe mire. –
Var. diever, diaver, divăr. Bg. dĕver, sb. djever (Tiktin; Candrea). –
Der. deveră, s. f. (fată care o însoțește pe mireasă);
divăriță (
var. deveriță),
s. f. (prietenă a miresei).
dever (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)dévér (-ruri), s. n. – Volum al vînzărilor de mărfuri.
Tc. devr (Șeineanu, II, 156; Lokotsch 505),
cf. alb. devrë, bg. devr. Cuvîntul
tc. pare a proveni din același etimon ca
daraveră. Este încă frecvent.
dever (Dicționaru limbii românești, 1939)déver n., pl.
urĭ (turc.
devr, rotațiune, circulațiune). Vînzare, debit:
acest negustor are (face) mare dever, mușteriiĭ ĭ-aŭ făcut dever. V.
aliveriș, chesat.dever (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)déver s. n.dever (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DÉVER s. n. Volumul vânzărilor de mărfuri pe o perioadă dată (exprimat în bani). ◊ (
Fam.)
Cu dever (mare) = (despre magazine) cu vânzare intensă, cu afluență mare de cumpărători; cu vad. — Din
tc. devir.dèver (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dèver n. vânzare (în comerț), daravere, debit. [Turc. DEVR].