dârvală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DÂRVÁLĂ, dârvale, s. f. (
Pop.) Muncă grea și istovitoare; corvoadă. ◊
Loc. adj. De dârvală =
a) (despre oameni) care îndeplinește muncile fizice cele mai grele, mai neplăcute;
b) (despre haine, îmbrăcăminte) care se poartă la lucru, care poate fi rupt, murdărit;
c) (despre cai) prost. ◊
Expr. A rămâne de dârvală = a rămâne pe drumuri, a nu mai avea posibilități de trai.
A face (pe cineva)
de dârvală = a ocărî, a batjocori, a face de două parale. –
Et. nec.dârvală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dârválă (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. dârválei; pl. dârváledârvală (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dârvală (
de) f. Mold.
1. ordinar:
cai de dârvală; 2. a face de dârvală, a uza, a murdări (și
fig.):
i-am făcut de dârvală AL. [Origină necunoscută].
dârvală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DÂRVÁLĂ, dârvale, s. f. (
Pop.) Muncă grea și istovitoare; corvadă. ◊
Loc. adj. De dârvală = a) (despre oameni) care îndeplinește muncile fizice cele mai grele, mai neplăcute;
b) (despre haine, îmbrăcăminte) care se poartă la lucru, care poate fi rupt, murdărit;
c) (despre cai) prost. ◊
Expr. A rămâne de dârvală = a rămâne pe drumuri, a nu mai avea posibilități de trai.
A face (pe cineva)
de dârvală = a ocărî, a batjocori, a face de două parale. —
Et. nec.