cvintesență (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CVINTESÉNȚĂ s. f. v. chintesență.cvintesență (Dicționar de neologisme, 1986)CVINTESÉNȚĂ s.f. v.
chintesență.
cvintesență (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cvintesență f. ceea ce este mai delicat și mai prețios în ceva: (ironic)
cvintesență de mizerii din creștet până ’n talpă EM. [Odinioară, în graiul alhimiștilor, a cincea esență, substanță eterică considerată ca al cincelea element, în afară de pămănt, apă, aer și foc].
cvintesență (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CVINTESÉNȚĂ s.f
v. chintesență.