scutura (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)scuturá (-r, -at), vb. –
1. A balansa, a zgudui. –
2. A bate un copac pentru a-i culege fructele. –
3. A se zgîlțîi, a se răvăși. –
4. A se ciomăgi, a se snopi în bătaie. –
5. A stoarce de bani. –
6. A părăsi, a se descotorosi de cineva. –
7. A curăța interiorul unei case. –
8. (
Refl.) A se zdruncina, a se agita. –
9. (
Refl.) A se cutremura, a se înfiora. –
10. (
Refl.) A-i cădea frunzele sau florile. –
11. (
Refl.) A respinge, a dezaproba. –
Mr. scutur(are), megl. scutur(ar)i. Lat. *excŭtŭlāre, în loc de
excŭtĕre (Meyer,
Alb. St., IV, 115; Candrea,
Éléments, 44; Pușcariu 1562; Tiktin; REW 3000),
cf. it. scotulare, abruz. (s)kutelá, calabr. (s)cotulare, ca și
scoate. Der. scutur, s. n. (agitare, cutremurătură), deverbal literar;
scuturătoare, s. f. (măturică de praf; titirez la moară; scrumieră);
scuturătură, s. f. (faptul de a scutura; frunze moarte; fructe căzute).