cursă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÚRSĂ1, curse, s. f. 1. Distanță parcursă regulat de un vehicul pe același itinerar și conform unui orar stabilit. ♦ (
Concr.) Vehicul care parcurge o astfel de distanță.
2. Distanță parcursă de o piesă între punctele extreme într-o mișcare rectilinie alternativă.
3. (
Fam.) Drum, alergătură.
4. (Sport) Întrecere care constă în parcurgerea rapidă a unei anumite distanțe, pe un traseu dinainte stabilit, alergând pe jos, călare, cu bicicleta, cu automobilul etc. ♦ Întrecere în cadrul căreia sunt programate mai multe alergări de cai.
5. (În sintagma)
Cursa înarmărilor = efort intens de militarizare a industriei unui stat în vederea unui război. – Din
fr. course.cursă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÚRSĂ2, curse, s. f. 1. Dispozitiv de diferite forme pentru prinderea animalelor sălbatice; teren anume pregătit pentru ca animalul care pășește în limitele lui să fie prins; capcană.
2. Fig. Mijloc viclean pentru a prinde pe cineva spre a-l demasca sau pentru a-i face rău; uneltire, manevră. ◊
Expr. A întinde (sau
a pune) cuiva o cursă (sau
cursa) = a căuta să ademenească pe cineva pentru a-l prinde sau pentru a-l da de gol.
A atrage (pe cineva)
în cursă = a momi, a ademeni, a ispiti.
A cădea (sau
a se prinde) în cursă = a intra într-o mare încurcătură. –
Cf. alb. kurthë.cursă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÚRSĂ3, curse, s. f. (
Înv.) Un fel de pastilă aromatică, importată din Orient, întrebuințată pentru a parfuma încăperile. – Din
ngr. kúrsi.cursă (Dicționar de neologisme, 1986)CÚRSĂ s.f. 1. Drum, distanță de străbătut. ♦ Drum făcut de un vehicul (în mod regulat) pe același itinerar după un orar stabilit. ♦ (
Concr.) Vehicul care parcurge o astfel de distanță.
2. Unghi format de direcția în care se mișcă o navă comercială cu direcția nordului.
3. (
Fam.) Alergătură, umblet.
4. (
La pl.) Alergări de cai. ♦ (
Fig.) Întrecere, competiție, acțiune competitivă.
5. Întrecere în care mai mulți concurenți parcurg repede o anumită distanță.
6. Lungimea drumului parcurs de un piston în cilindru între cele două puncte moarte. [< fr.
course, (2) engl.
course].
cursă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cúrsă (cúrse), s. f. – Pastilă aromatică de parfumat încăperile.
Tc. kurs, prin intermediul
ngr. ϰούρσι.
cursă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cúrsă (cúrse), s. f. –
1. Ambuscadă. –
2. Capcană, șiretenie, viclenie, uneltire.
Part. de la
vb. cure „a fugi”, în forma sa
f. Evoluția semantică de la „a fugi”, la „a fugi după cineva, a încolți” și de aici la „a vîna, a captura” este normală,
cf. fr. chasser, care păstrează încă cele două sensuri.
Cursă apare din
sec. XVI cu sensul de „ambuscadă”,
cf. lat. med. cursa „incursiune”. Totuși, se consideră în general ca etimon al
rom. cuvîntul
alb. kurthe (Meyer 216; Philippide, II, 711) și indirect
tc. kurs „disc” (Șeineanu, II, 149), ipoteză puțin probabilă,
cf. Rosetti, II, 115. După Diculescu,
Elementele, 464, din
gr. ϰυρτία „grilaj.” –
Der. cursar, s. m. (meșter care face capcane). Dacă
der. pe care o propunem este exactă,
alb. trebuie să provină din
rom.cursă (Marele dicționar de neologisme, 2000)CÚRSĂ s. f. 1. drum, distanță de străbătut. ◊ traseu parcurs de un curier (I), de un vehicul pe același itinerar, după un orar stabilit. ◊ vehicul care parcurge un astfel de traseu. 2. unghi format de direcția în care se mișcă o navă comercială cu direcția nordului. 3. (fam.) alergătură, umblet. 4. (pl.) alergări de cai. ◊ (fig.) întrecere, competiție. 5. întrecere sportivă în care mai mulți concurenți parcurg repede o anumită distanță. ◊ (alp.) orice ascensiune în munți. 6. mișcare, deplasare rapidă a unui obiect în spațiu. ◊ lungime a drumului parcurs de un piston în cilindru între cele două puncte moarte. (< fr.
course, /2/ engl.
course)
cursă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)cursă, curse s. f. (deț.) lot de deținuți transferat dintr-un penitenciar în altul.
cursă (Dicționaru limbii românești, 1939)1) cúrsă f., pl.
e (rudă cu vgr.
kýrte, vîrșă, vintir, și cu alb.
kurthă, capcană).
Sud. Clupsă, capcană.
Fig. Stratagemă, ambuscadă, mijloc de a înșela:
a întinde cuĭva o cursă, a cădea în cursă. V.
măĭestrie.cursă (Dicționaru limbii românești, 1939)2) cúrsă f., pl.
e (turc. [d. ar.]
kurs).
Vechĭ. Un fel de pastă care, arzînd, parfumează aeru. V.
călugăraș.