curmătură - explicat in DEX

curmătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CURMĂTÚRĂ, curmături, s. f. Depresiune, adâncitură pe culmea unui deal sau a unui munte; prăpastie între doi munți sau două dealuri; șa (4). – Curma + suf. -ătură.

curmătură (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
curmătúră, curmătúri, s.f. (pop.) 1. secțiune transversală; crestătură, incizie. 2. depresiune, adâncitură în teren; deșelătură. 3. urmă, adâncitură, dungă. 4. (la pl.) durerile nașterii (facerii).

curmătură (Dicționaru limbii românești, 1939)
curmătúră f., pl. ĭ. Sfîrșit de deal, locu unde se termină un deal. Locu unde s´a curmat ceva, cum ar fi pe un lemn, la încheĭetura uneĭ mînĭ [!] grase ș. a. Anafor, vîrtej de apă. Cotitură, cot de rîŭ.

curmătură (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
curmătúră, -i, s.f. – 1. Depresiune, adâncitură pe culmea unui deal sau a unui munte. 2. Urmă în pământ făcută de roata carului. 3. Urma lăsată de brăcinar. 4. Lemn ciuntat (curmat) la vârf (ALR 1973: 684). – Din curma (cf. alb. kurmue) + -tură.

curmătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
curmătúră s. f., g.-d. art. curmătúrii; pl. curmătúri

curmătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
curmătură f. vale prăpăstioasă între doi munți. [Lit. crestătură].

curmătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CURMĂTÚRĂ, curmături, s. f. Depresiune, adâncitură pe culmea unui deal sau a unui munte; prăpastie între doi munți sau două dealuri; șa (4). — Curma + suf. -ătură.