curcă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÚRCĂ, curci, s. f. Femela curcanului;
p. ext. curcan. ◊
Curcă bronzată = rasă de curci crescută și în țara noastră, cu greutate corporală mare. ◊
Expr. A fi (sau a
sta, a
umbla) ca o curcă plouată (sau
beată) = a fi (sau a sta, a umbla) abătut, dezorientat, zăpăcit.
Nici curcă, nici curcan, se spune despre cel care nu are o situație precisă.
Râd și curcile = e din cale-afară de caraghios. – Din
bg. kurka.curcă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cúrcă (cúrci), s. f. –
1. Femela curcanului. –
2. (
Trans.) Veșmînt larg. –
3. Femeie proastă. –
4. Laș, om bleg.
Sl. (
bg.,
pol.)
kurka, din
sl. kurŭ „cocoș” (Miklosich,
Slaw. Elem., 27; Miklosich,
Lexicon, 324; Meyer,
Neugr. St., II, 36; Cihac, II, 87; Berneker 651; Conev 54);
cf. alb. tšurkë (Meyer 450),
ngr. ϰοῦρϰας (după DAR, provine din
rom.),
mag. kurka (din
rom., după Edelspacher 17). –
Der. curcan, s. m. (pasăre domestică mare, cu coada lată desfășurată în evantai; prost, neghiob; dorobanț, numit astfel în războiul din 1877 cu turcii datorită penei de curcan de la chipiu;
Arg., vardist);
curcănar, s. m. (ogradă de curcani);
curcănar, s. m. (păzitor de curcani; dorobanț de la 1877);
curcănesc, adj. (de dorobanț);
curcănie, s. f. (furtișag), cuvînt rar,
cf. găinărie; curcănărie, s. f. (
Arg., poliție). –
Cf. curnic.curcă (Dicționaru limbii românești, 1939)cúrcă f., pl.
ĭ (rut. pol.
kurka, găină,
kur, cocoș, litv.
kurka, curcă, rus.
kúrica, găină, bg.
kurkoĭ, curcan, d. vsl.
kurŭ, cocoș; ung. [d. rom.]
kurka, alb.
čúrkă; ngr.
kurkános, kúrkos, kúrkas, curcan,
kúrka, curcă; turc.
karkan, curcan. V.
curnic). Femela curcanuluĭ.
Ca o curcă ploŭată, umilit, rușinat.
Ca o curcă beată, zăpăcit.
Ca o curcă chĭoară, ca prostu. – În Trans. și
corcodină.curcă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cúrcă s. f.,
g.-d. art. cúrcii; pl. curcicurcă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)curcă f. femeiușcă curcanului; fig.
curcă ploată, descurajat. [Slav. KURKA, găină (din
kurŭ, cocoș)].
curcă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CÚRCĂ, curci, s. f. Femela curcanului;
p. ext. curcan. ◊
Curcă bronzată = rasă de curci crescută și în țara noastră, cu greutate corporală mare. ◊
Expr. A fi (sau
a sta, a umbla)
ca o curcă plouată (sau
beată) = a fi (sau a sta, a umbla) abătut, dezorientat, zăpăcit.
Nici curcă, nici curcan, se spune despre cel care nu are o situație precisă.
Râd și curcile = e din cale-afară de caraghios. — Din
bg. kurka.