curcă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÚRCĂ, curci, s. f. Femela curcanului;
p. ext. curcan. ◊
Curcă bronzată = rasă de curci crescută și în țara noastră, cu greutate corporală mare. ◊
Expr. A fi (sau a
sta, a
umbla) ca o curcă plouată (sau
beată) = a fi (sau a sta, a umbla) abătut, dezorientat, zăpăcit.
Nici curcă, nici curcan, se spune despre cel care nu are o situație precisă.
Râd și curcile = e din cale-afară de caraghios. – Din
bg. kurka.