curcan - explicat in DEX

curcan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CURCÁN, curcani, s. m. 1. Pasăre domestică mare, originară din America, cu coada lată care se desfășoară în formă de evantai (Meleagris gallopavo); p. restr. masculul curcii. ◊ Expr. A se umfla în pene ca un curcan = a se îngâmfa, a-și da aere. ♦ (Depr.; în trecut) Sergent de stradă; vardist. 2. Fig. Poreclă dată dorobanților români din războiul de la 1877 – 1878. – Curcă + suf. -an.

curcan (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
curcan, curcani s. m. polițist.

curcan (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
CURCÁN (‹ curcă) s. m. (ZOOT.) Pasăre din ordinul galiformelor, care trăiește în stare sălbatică în S.U.A. și Mexic, de c. 45-70 cm, cu coada lată, ce o desfășoară sub formă de evantai (Meleagris gallopavo); a fost singura pasăre domesticită de azteci, iar europenii l-au adus, la c. 1500, pe vechiul continent, ca pasăre domestică; este crescut pentru producția de carne; p. restr. masculul curcii.

curcan (Dicționaru limbii românești, 1939)
curcán m. (d. curcă, ca gîscan d. gîscă. V. curcă). Masculu curciĭ, o pasăre galinacee domestică adusă din America de ĭezuițĭ la 1518 (meléagris gallopávo). Nume dat în glumă dorobanților după pana saŭ penele de curcan pe care le poartă la căcĭulă (prefăcut în renume după războĭu de la 1877, dar oficial numițĭ tot dorobanțĭ). A se unfla [!] în pene ca curcanu, a fi grozav de mîndru. – În Trans. și corcodan. V. cĭocoĭ.

curcan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
curcán s. m., pl. curcáni

curcan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
curcan m. 1. pasăre de curte din ordinul galinaceelor, adusă din America în Europa la 1518 de Iezuiți (Meleagris gallopavo): se umflă ca un curcan; 2. nume dat (după răsboiul dela 1877) dorobanților noștri, cari purtau la căciulă o pană de curcan: curcan cu trei cruci pe piept; 3. iarbă de curcă (Fumaria).

curcan (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CURCÁN, curcani, s. m. 1. Pasăre domestică mare, originară din America, cu coada lată care se desfășoară în formă de evantai (Meleagris gallopavo); p. rest. masculul curcii. ◊ Expr. A se umfla în pene ca un curcan = a se îngâmfa, a-și da aere. ♦ (Depr.; în trecut) Sergent de stradă; vardist. 2. Fig. Poreclă dată dorobanților români din războiul de la 1877-1878. — Curcă + suf. -an.