cujeică (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cujéică (cujéici), s. f. – Furcă de tors.
Sl. kyžilĭ, prin intermediul
rut. kyželĭca (Drăganu,
Dacor., I, 294).
Sec. XVII,
Mold. și
Trans.cujeică (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)cujéică, -i, (cujalcă, cojalcă, cojălcă), s.f. – Furcă de tors, formată dintr-o tijă rotundă din lemn de brad sau de alun, lungă de 2-3 m, decorată (motive fitomorfe, antropomorfe, cosmice, fantastice) (Stoica, Pop 1984: 51). Furca este introdusă într-o gaură făcută anume în laviță sau într-un scăunel mic, fără spătar (Mirescu 2006: 129). Cojălcă, în partea de nord a Maramureșului; cujălcă, în centrul și sudul Maramureșului; cujeică, în Lăpuș. – Din ucr. kyželĭca (Drăganu cf. DER).