cula (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)culá (-léz, -át), vb. – A nimici, a distruge, a scoate din luptă (un adversar, în afaceri).
Fr. couler. –
Der. culaj, s. n. (pierdere), din
fr. coulage; culant, adj., din
fr. coulant; culanță, s. f. (rapiditate, eficiență, spontaneitate în afaceri),
der. intern. Sînt galicisme. Aceleiași rădăcini îi aparține
culisă, s. f., din
fr. coulisse.