cuiba (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CUIBÁ, pers. 3
cuibeáză, vb. I.
Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. – Din
cuib.cuiba (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CUIBÁ, cuibez, vb. I.
Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. – Din
cuib.cuiba (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cuibá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
cuibeázăcuibà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cuibà v. a-și așeza cuibul:
la poalele movilelor cuibează vulturii cei falnici Od.
cuiba (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CUIBÁ, pers. 3
cuibeáză, vb. I.
Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. — Din
cuib.