cuhnie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÚHNIE, cuhnii, s. f. (
Reg.)
1. Bucătărie. ♦ Bucătăria principală a mănăstirilor și cea de vară a gospodăriilor țărănești.
2. Clădire modestă; cameră sărăcăcioasă. [
Var.:
cúhne, cúină, cúine, cuiníe s. f.] – Din
ucr. kuhnja.cuhnie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cúhnie (cúhnii), s. f. –
1. Bucătărie. –
2. Dependință, cameră ocupată de servitori. –
3. (Înv.) Trăsură. –
Var. cuhne, cu(h)nă, cuină. Sl. (
rus.,
rut.,
slov.,
cr.)
kuhnja, sb. kuina (Miklosich,
Slaw. Elem., 27: Cihac, II, 86);
cf. ngr. ϰούχνη (Meyer,
Neugr. St., II, 37).
cuhnie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cúhnie (
reg.)
(-ni-e) s. f.,
art. cúhnia (-ni-a), g.-d. art. cúhniei; pl. cúhnii, art. cúhniile (-ni-i-)cuhnie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cuhnie f. Mold. cuine. [Rus. KUHNĬA].
cuhnie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CÚHNIE, cuhnii, s. f. (
Reg.)
1. Bucătărie. ♦ Bucătăria principală a mănăstirilor și cea de vară a gospodăriilor țărănești.
2. Clădire modestă; cameră sărăcăcioasă. [
Var.:
cúhne, cúină, cúine, cuiníe s. f.] — Din
ucr. kuhnja.