cuibări - explicat in DEX

cuibări (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CUIBĂRÍ, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face cuibul undeva; a-și face loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și despre animale) A se așeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adăposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripăși. 2. Tranz. (Rar) A așeza găinile în cuibar. 3. Tranz. A mușuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar.

cuibări (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cuibărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuibărésc, imperf. 3 sg. cuibăreá; conj. prez. 3 să cuibăreáscă

cuibări (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cuibărí v. 1. a-și face cuibul; 2. a se pune pe cuibar (vorbind de păsări); 3. fig. a se așeza undeva; 4. a prăși porumbul sau fasolea făcându-i moșoroiu la rădăcină.

cuibări (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CUIBĂRÍ, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face cuibul (1) undeva; a-și face loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și despre animale) A se așeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adăposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripăși. 2. Tranz. (Rar) A așeza găinile în cuibar. 3. Tranz. A mușuroi porumbul, cartofii etc. — Din cuibar.