cuișor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CUIȘÓR, cuișoare, s. n. 1. Diminutiv al lui
cui; cuiuț.
2. (La
pl.) Condiment alimentar obținut prin uscare din mugurii aromatici florali ai unui arbust exotic. [
Pr.:
-cu-i-] –
Cui +
suf. -ișor.cuișor (Dicționaru limbii românești, 1939)cuișór n., pl.
oare. Cuĭ mic. Pl. (cp. cu
vîzdoagă). Bobocĭ aĭ planteĭ
eugenia caryophyllata, sin. cu
caryophyllus aromáticus. (E un arbore mirtaceŭ perpetuŭ verde, care crește în insulele Moluce. Bobociĭ luĭ uscațĭ, care seamănă a cuișoare, de unde le și vine numele, se vînd ca aromatic). V.
caranfil.cuișor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cuișór (cui mic)
(cu-i-) s. n.,
pl. cuișoárecuișor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CUIȘÓR, cuișoare, s. n. 1. Diminutiv al lui
cui; cuiuț.
2. (La
pl.) Condiment alimentar obținut prin uscare din mugurii aromatici florali ai unui arbust exotic. [
Pr.:
cu-i-] —
Cui +
suf. -ișor.