crăpătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CRĂPĂTÚRĂ, crăpături, s. f. 1. Deschizătură; plesnitură; spărtură, fisură.
2. Spațiu îngust, între o ușă, o fereastră etc. (întredeschisă) și tocul respectiv; întredeschise. –
Lat. crepatura.crăpătură (Dicționar de argou al limbii române, 2007)crăpătură, crăpături s. f. (eufem.) vulvă; vagin.
crăpătură (Dicționaru limbii românești, 1939)crăpătúră f., pl.
ĭ. Loc crăpat, apertură:
crăpăturile pămîntuluĭ cînd e secetă.crăpătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)crăpătúră s. f.,
g.-d. art. crăpătúrii; pl. crăpătúricrăpătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)crăpătură f. deschizătură lunguiață ce face un lucru când crapă:
crăpătura copaciului.crăpătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CRĂPĂTÚRĂ, crăpături, s. f. 1. Deschizătură; plesnitură; spărtură, fisură.
2. Spațiu îngust, între o ușă, o fereastră etc. (întredeschisă) și tocul respectiv; întredeschise. —
Lat. crepatura.