crâsnic - explicat in DEX

crâsnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CRẤSNIC¹, crâsnice, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă (în formă de sac) legată la colțuri de capetele curbate și încrucișate a două nuiele și fixată de o prăjină lungă; halău¹. – Cf. bg. krăstnik.

crâsnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CRẤSNIC², crâsnici, s. m. (Reg.) Paracliser, țârcovnic. – Cf. bg. krăstnik.

crâsnic (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
crâsnic¹, crâsnici, s.m. (reg.) monstru; diavol.

crâsnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
crấsnic¹ (paracliser) (reg.) s. m., pl. crấsnici

crâsnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
crấsnic² (plasă de pescuit) s. n., pl. crấsnice

crâsnic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
crâsnic m. Tr. îngrijitor de biserică, paraclisier. [Slav. KRŬSTŬ, cruce: lit. cel ce duce înainte crucea].

crâsnic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
crâsnic n. Mold. plasă pătrată de prins pește, atârnând de două prăjini încrucișate. [Vorbă identică cu cea precedentă].

crâsnic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CRẤSNIC¹, crâsnice, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă (în formă de sac), legată la colțuri de capetele curbate și încrucișate a două nuiele și fixată de o prăjină lungă; halău¹. — Cf. bg. krăstnik.

crâsnic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CRẤSNIC², crâsnici, s. m. (Reg.) Paracliser, țârcovnic. — Cf. bg. krăstnik.