crâncenie(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) CRÂNCENÍE,crâncenii, s. f. (Înv.) Cruzime, asprime. – Crâncen + suf. -ie.
crâncenie(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) crânceníe (înv.) s. f., art. crâncenía, g.-d. art. crânceníei; pl. crânceníi, art. crânceníile
crâncenie(Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929) crâncenie f. faptă crâncenă.
crâncenie(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) CRÂNCENÍE,crâncenii, s. f. (Înv.) Cruzime, asprime. — Crâncen + suf. -ie.