crâncen - explicat in DEX

crâncen (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CRẤNCEN, -Ă, crânceni, -e, adj. Cumplit, îngrozitor, înverșunat, aprig, crud, violent, nemilos; crâncenit. – Et. nec.

crâncen (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
crấncen adj. m., pl. crấnceni; f. crấncenă, pl. crấncene

crâncen (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
crâncen a. cumplit, grozav: luptă crâncenă. [Slav. KRÕCĬNA, mânie (cf. a se încrâncena)].

crâncen (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CRẤNCEN, -Ă, crânceni, -e, adj. Cumplit, îngrozitor, înverșunat, aprig, crud, violent, nemilos; crâncenit. — Et. nec.