cratimă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CRÁTIMĂ, cratime, s. f. Semn grafic (-) folosit pentru a lega două sau mai multe cuvinte care se pronunță împreună, pentru a despărți cuvintele în silabe etc.; liniuță de unire. – Din
ngr. krátima.cratimă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)crátimă (crátime), s. f. – Liniuță de unire.
Ngr. ϰράτημα „acțiunea de a ține” (Cihac, II, 652).
cratimă (Marele dicționar de neologisme, 2000)CRÁTIMĂ s. f. semn grafic (-) servind pentru a lega două cuvinte ce se pronunță împreună, pentru a despărți un cuvânt în silabe etc.; liniuță de unire. (< ngr.
kratima)
cratimă (Dicționaru limbii românești, 1939)crátimă f., pl.
e (ngr.
krátima, legătură, d.
krátos, putere. V.
demo-crat). Trăsătură de unire, linioară (în tipografie).
cratimă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)crátimă s. f.,
g.-d. art. crátimei; pl. crátimecràtimă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cràtimă f. (în tipografie) pauză ori linie ce desparte silabele unei vorbe. [Gr. mod.].
cratimă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CRÁTIMĂ, cratime, s. f. Semn grafic (-) folosit pentru a lega două sau mai multe cuvinte care se pronunță împreună, pentru a despărți cuvintele în silabe etc.; liniuță de unire. — Din
ngr. krátima.