crupă (Dicționarul limbii române contemporane, 1980)CRÚPĂ, crupe, s.f. Partea superioară a corpului unor mamifere, cuprinsă între șale și baza cozii.
crupă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CRÚPĂ crupe, s. f. 1. Partea de dinapoi și de sus a trunchiului unor mamifere, cuprinsă între șale și baza cozii.
2. Regiunea dinspre coadă a cruponului (
1).
3. Formă de relief alcătuită din două versante care se unesc după o linie; prelungire a unui mamelon. – Din
fr. croupe.crupă (Dicționar de neologisme, 1986)CRÚPĂ s.f. 1. Partea dinapoi a coapselor calului, care se întinde din regiunea lombară până la coadă. ♦ Partea de jos a cruponului (1).
2. Formă de relief compusă din două versante care se unesc după o linie; prelungire a unui mamelon. [< fr.
croupe].
crupă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)crúpă (crúpe), s. f. – Partea dinapoi și de sus a trunchiurilor unor mamifere.
Fr. croupe. –
Der. crupier, s. m., din
fr. croupier.crupă (Marele dicționar de neologisme, 2000)CRÚPĂ s. f. 1. partea dinapoi a coapselor calului, între șale și baza cozii. ◊ partea de jos a cruponului (1). 2. formă de relief din două versante care se unesc după o linie. (< fr.
croupe)
crupă (Dicționaru limbii românești, 1939)*crúpă f., pl.
e (fr.
croupe, d. germ.
kruppe. V.
grup). Partea din apoĭ a spinăriĭ vitelor (sapa, șaŭca).
crupă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)crúpă, s.f. – v. clupă.
crupă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)crúpă (parte a corpului mamiferelor, formă de relief)
s. f.,
g.-d. art. crúpei; pl. crúpecrupă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CRÚPĂ, crupe, s. f. 1. Regiune a corpului unor mamifere, aflată în partea superioară a trunchiului, cuprinsă între șale și baza cozii.
2. Regiunea dinspre coadă a cruponului (1).
3. Formă de relief alcătuită din două versante care se unesc după o linie; prelungire a unui mamelon. — Din
fr. croupe.