cronometru - explicat in DEX

cronometru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CRONOMÉTRU, cronometre, s. n. Instrument de precizie care funcționează pe principiul ceasornicului, permițând măsurarea timpului până la fracțiuni de secundă (folosit la normarea proceselor de muncă, la determinarea rezultatelor în întreceri sportive etc.). – Din fr. chronomètre.

cronometru (Dicționar de neologisme, 1986)
CRONOMÉTRU s.n. Instrument de precizie cu care se măsoară timpul; (curent) ceas de precizie (care poate măsura și fracțiunile de secundă). [< fr. chronomètre, cf. gr. chronos – timp, metron – măsură].

cronometru (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CRONOMÉTRU s. n. instrument de precizie, ceasornic, cu secundar central, cu care se măsoară timpul, până la fracțiuni de secundă. (< fr. chronomètre)

cronometru (Dicționaru limbii românești, 1939)
*cronométru n., pl. e (d. vgr. hrónos, timp, și metron, măsură). Ceasornic de preciziune construit maĭ bine ca să arăte [!] maĭ exact timpu. Orĭ-ce instrument de măsurat timpu.

cronometru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cronométru (-me-tru) s. n., art. cronométrul; pl. cronométre

cronometru (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cronometru n. instrument de preciziune pentru măsurarea timpului.

cronometru (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CRONOMÉTRU, cronometre, s. n. Instrument de precizie care funcționează pe principiul ceasornicului, permițând măsurarea timpului până la fracțiuni de secundă (folosit la normarea proceselor de muncă, la determinarea rezultatelor în întreceri sportive etc.). — Din fr. chronomètre.