creștinism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CREȘTINÍSM s. n. Ansamblul religiilor la baza cărora se află credința în persoana și învățăturile lui Iisus Cristos. –
Creștin +
suf. -ism (după
fr. christianisme).
creștinism (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CREȘTINÍSM (‹
fr., după
fr.,
lat.)
s. n. Religie universală constituită pe temeiul credinței în persoana și scrierile care conțin cuvintele și învățătura lui Iisus Hristos (Evanghelii).
C. se afirmă ca religie relevată, de origine divină. Fondatorul
C., Iisus Hristos, nu este un simplu intermediar între Dumnezeu și omenire, ci Dumnezeu însuși venit printre oameni în vederea mîntuirii lor și pentru a predica (propovădui) iubirea lui Dumnezeu și aproapelui.
C. a apărut în
sec. 1
d. Hr. în Palestina, ca o sectă iudeo-creștină. A fost predicat apoi de către apostoli în cuprinsul
Imp. Roman, constituindu-se, chiar în
sec. 1
d. Hr., într-o comunitate de adepți numită
Biserica creștină. După ce a fost persecutat de împărații romani, începînd cu Nero (64
d. Hr.) pînă la Dioclețian (303),
c. a devenit religie de stat sub Constantin cel Mare (Edictul din Milan, 313). Constituirea
c., din punct de vedere dogmatic, este caracterizată de conflicte care au dus la schisme și fărîmițări sectante. Începînd cu
sec. 3 au apărut diverse erezii:
arianismul, iconoclasmul, nestorianismul, monofizitismul etc. În 1054 s-a produs Marea Schismă între Biserica bizantină (răsăriteană) și Biserica romană (occidentală), care se anatemizează și se excomunică reciproc, actul fiind anulat abia în 1965. Prin reforma inițiată de Luther, în 1517, și continuată de Zwingli, Calvin și Knox, s-au separat de catolicism bisericile protestante sau reformate: luterană, calvinistă, anglicană, presbiteriană. Ulterior, au apărut și alte culte reformate și sectante: adventiștii, baptiștii, unitarienii, mormonii, penticostalii, martorii lui Iehova ș.a. În prezent,
c. reunește
c. un miliard de adepți, din care mai mult de jumătate sînt catolici, mai mult de un sfert protestanți, 10% ortodocși etc.
creștinism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)creștinísm s. n.creștinism (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)creștinism n. religiune creștină. Născut în Iudea, creștinismul fu propagat în Grecia și în Italia mai ales de apostolul Pavel; persecutat mai întâi de împărații romani (dela Neron până la Dioclețian), el se desvoltă repede și deveni religiunea dominantă sub Constantin cel Mare (325). Schisma lui Foțiu (858) desbină creștinismul în Biserica apuseană (catolică) și cea răsăriteană (ortodoxă); în fine, în secolul al XVI-lea, Luther inaugură Reforma protestantă.
creștinism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CREȘTINÍSM s. n. Totalitatea formelor de credință în persoana și scrierile care conțin cuvintele și învățăturile lui Isus Hristos. —
Creștin +
suf. -ism (după
fr. christianisme).