creștinesc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CREȘTINÉSC, -EÁSCĂ, creștinești, adj. De creștin (
II 1), privitor la creștinism. –
Creștin +
suf. -esc.creștinesc (Dicționaru limbii românești, 1939)creștinésc, -eáscă adj. De creștin:
legea, morala creștinească (nu
creștină).
Fig. Uman, bun:
purtare creștinească. Clar, limpede:
limbă creștinească.creștinesc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)creștinésc adj. m.,
f. creștineáscă; pl. m. și
f. creștinéșticreștinesc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)creștinesc a.
1. creștin:
legea creștinească; 2. fig. bun, uman, drept;
3. înțeles de toată lumea:
limbă creștinească.creștinesc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CREȘTINÉSC, -EÁSCĂ, creștinești, adj. De creștin (
II 1), privitor la creștinism. —
Creștin +
suf. -esc.