craniu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CRÁNIU, cranii, s. n. Ansamblul oaselor scheletului capului care adăpostește creierul la vertebrate; țeastă. ♦ Cap descărnat de om mort; hârcă. – Din
lat. cranium. Cf. fr. crâne.craniu (Dicționar de neologisme, 1986)CRÁNIU s.n. (
Med.) Scheletul osos al capului; (
pop.) țeastă. [Pron.
-niu. / < lat.
cranium, gr.
kranion, cf. fr.
crâne].
craniu (Marele dicționar de neologisme, 2000)CRÁNIU s. n. scheletul, sistemul osos al capului. (< lat.
cranium, gr.
kranion, după fr.
crâne)
craniŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*crániŭ n. (vgr.
kránion, craniŭ). Țeastă, hîrcă, oasele care cuprind creĭeru.
craniu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)crániu [
niu pron. nyu]
s. n.,
art. crániul; pl. cránii, art. crániile (-ni-i-)craniu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)craniu n. cutie osoasă ce conține creierii: hârcă, scăfârlie.
craniu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CRÁNIU, cranii, s. n. Ansamblul oaselor scheletului capului care adăpostește creierul la vertebrate; țeastă. ♦ Cap descărnat de om mort; hârcă. —
Din lat. cranium. Cf. fr. c r â n e.