crâncen (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CRẤNCEN, -Ă, crânceni, -e, adj. Cumplit, îngrozitor, înverșunat, aprig, crud, violent, nemilos; crâncenit. –
Et. nec.crâncen (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)crấncen adj. m.,
pl. crấnceni; f. crấncenă, pl. crấncenecrâncen (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)crâncen a. cumplit, grozav:
luptă crâncenă. [Slav. KRÕCĬNA, mânie (cf.
a se încrâncena)].
crâncen (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CRẤNCEN, -Ă, crânceni, -e, adj. Cumplit, îngrozitor, înverșunat, aprig, crud, violent, nemilos; crâncenit. —
Et. nec.