cràtimă - explicat in DEX

cratimă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CRÁTIMĂ, cratime, s. f. Semn grafic (-) folosit pentru a lega două sau mai multe cuvinte care se pronunță împreună, pentru a despărți cuvintele în silabe etc.; liniuță de unire. – Din ngr. krátima.

cratimă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
crátimă (crátime), s. f. – Liniuță de unire. Ngr. ϰράτημα „acțiunea de a ține” (Cihac, II, 652).

cratimă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CRÁTIMĂ s. f. semn grafic (-) servind pentru a lega două cuvinte ce se pronunță împreună, pentru a despărți un cuvânt în silabe etc.; liniuță de unire. (< ngr. kratima)

cratimă (Dicționaru limbii românești, 1939)
crátimă f., pl. e (ngr. krátima, legătură, d. krátos, putere. V. demo-crat). Trăsătură de unire, linioară (în tipografie).

cratimă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
crátimă s. f., g.-d. art. crátimei; pl. crátime

cràtimă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cràtimă f. (în tipografie) pauză ori linie ce desparte silabele unei vorbe. [Gr. mod.].

cratimă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CRÁTIMĂ, cratime, s. f. Semn grafic (-) folosit pentru a lega două sau mai multe cuvinte care se pronunță împreună, pentru a despărți cuvintele în silabe etc.; liniuță de unire. — Din ngr. krátima.