coviț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COVÍȚ interj. (
Reg.) Guiț. – Onomatopee.
coviț (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)covíț interj. – Imită strigătul porcului, guiț. Creație expresivă. –
Der. covița (
var. coviți, covițăi, covițăli),
vb. (a guița),
cf. rut. kovicaty, bg. kvică. Cf. și
guiț.coviț (Dicționaru limbii românești, 1939)covíț (est), interj. care arată strigătu porculuĭ saŭ purceluluĭ nemulțămit [!] (legat, lovit ș. a.). – În nord
cuvíț, în vest
guíț.coviț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)covíț (
reg.)
interj.coviț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COVÍȚ interj. (
Reg.) Guiț. — Onomatopee.