cotitură - explicat in DEX

cotitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
COTITÚRĂ, cotituri, s. f. 1. Cot (I 2). 2. Fig. Transformare calitativă esențială, salt produs în desfășurarea unei acțiuni, a unui eveniment etc. 3. (Rar) Ascunziș. 4. (Pop.) Golf². – Coti + suf. -tură.

cotitură (Dicționaru limbii românești, 1939)
cotitúră f., pl. ĭ. Cot, ocol: drum, rîu face o cotitură.

cotitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cotitúră s. f., g.-d. art. cotitúrii; pl. cotitúri

cotitură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cotitură f. 1. întorsură, înconjur: rătăcesc pe cărări cu cotituri EM.; 2. îndoitură, încrețitură.

cotitură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
COTITÚRĂ, cotituri, s. f. 1. Cot (I 2). 2. Fig. Transformare calitativă esențială, salt produs în desfășurarea unei acțiuni, a unui eveniment etc. 3. (Rar) Ascunziș. 4. (Pop.) Golf². — Coti + suf. -tură.