cotitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COTITÚRĂ, cotituri, s. f. 1. Cot (
I 2).
2. Fig. Transformare calitativă esențială, salt produs în desfășurarea unei acțiuni, a unui eveniment etc.
3. (Rar) Ascunziș.
4. (
Pop.) Golf
2. –
Coti +
suf. -tură.cotitură (Dicționaru limbii românești, 1939)cotitúră f., pl.
ĭ. Cot, ocol:
drum, rîu face o cotitură.cotitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cotitúră s. f.,
g.-d. art. cotitúrii; pl. cotitúricotitură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cotitură f.
1. întorsură, înconjur:
rătăcesc pe cărări cu cotituri EM.;
2. îndoitură, încrețitură.
cotitură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COTITÚRĂ, cotituri, s. f. 1. Cot (I 2).
2. Fig. Transformare calitativă esențială, salt produs în desfășurarea unei acțiuni, a unui eveniment etc.
3. (Rar) Ascunziș.
4. (
Pop.) Golf
2. —
Coti +
suf. -tură.