cotineață (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COTINEÁȚĂ s. f. v. coteneață.cotineață (Dicționaru limbii românești, 1939)cotineață f., pl.
ețe (d.
coteț cu sufixu din
chichineață). Coteț de păsărĭ de curte, poĭată, curnic. – În nord și
coștereață și
-ireață (supt [!] infl. altor cuvinte, ca bg.
kyšta, casă), îngrăditură de dat mîncare puilor și unde nu pot pătrunde găinile adulte.
cotineață (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cotineáță v. coteneáțăcotineață (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COTINEÁȚĂ s. f. v. coteneață.