coteț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COTÉȚ, cotețe, s. n. 1. Adăpost pentru păsări, porci sau câini, făcut din scânduri sau din zid. ◊
Expr. (
Ir.)
A pune (pe cineva)
la coteț = a pune (pe cineva) la îngrășat, a îndopa. ♦
Fig. Închisoare.
2. Capcană pentru prins pește în iazurile acoperite cu stuf, făcută din nuiele împletite cu papură și prevăzută cu o deschidere îngustă întoarsă înăuntru, astfel încât peștele, odată intrat în ea, să nu mai poată ieși. [
Var.:
coteáță s. f.] – Din
sl. kotĭcĭ.coteț (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cotéț (cotéțe), s. f. –
1. Adăpost, cușcă pentru cîini, găini, porci sau porumbei. –
2. Colibă în general. –
3. Ostreț, juvalnic. –
4. Coș mare, gabion. –
5. Coș (de nuiele). –
6. (
Arg.) Celulă, închisoare. –
Megl. cuteț. Sl. kotĭcĭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 26; Cihac, II, 76; Meyer 202; Conev 81; Berneker 589; DAR),
cf. bg. kotec, sb. kòtak, pol. kociec, ceh. kotec, ngr. ϰοτέτσι,
alb. kotec. Este fundamental identic cu
cocină, și dublet al lui
cătreț sau
cotreț, s. n. (
Trans., poiată), din
mag. ketrec. –
Der. coteneață, s. f. (cocină; poiată);
cotecer, s. m. (paznic de dig; pescar cu juvelnic).
Cf. cocină, cotruță.coteț (Dicționar de argou al limbii române, 2007)coteț, cotețe s. n. (peior.) garsonieră.
coteț (Dicționaru limbii românești, 1939)cotéț n., pl.
e (vsl.
kotĭcĭ, d. germ.
kote, colibă; sîrb.
kòtac [și, probabil, și bg.
kotéc], coteț; rus.
kotéc, sac de plasă; ung.
kotec, alb.
kotéts, ngr.
kotétsi. V.
cocină). Cotineață. Cocină. Îngrăditură de păstrat peștele viŭ (juvelnic, horeț, mandră). – În Munt. est și
-eață, f., pl.
ețe.coteț (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)cotéț, -e, s.n. – Adăpost pentru porci sau păsările de curte. – Din sl. kotĭcĭ.
coteț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cotéț s. n.,
pl. cotéțecoteț (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)coteț n.
1. adăpost de găini și porumbei;
2. cocină:
cotețe pentru porci Cr.;
3. gard de papură sau trestie pentru a ținea peștele închis într’un eleșteu;
4. grătar de nuiele în care se bate porumb. [Slav. KOTĬȚĬ].
coteț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COTÉȚ, cotețe, s. n. 1. Adăpost pentru păsări, porci sau câini, făcut din scânduri sau din zid. ◊
Expr. (
Ir.)
A pune (pe cineva)
la coteț = a pune (pe cineva) la îngrășat, a îndopa. ♦
Fig. Închisoare.
2. Capcană pentru prins pește în iazurile acoperite cu stuf, făcută din nuiele împletite cu papură și prevăzută cu o deschidere îngustă întoarsă înăuntru, astfel încât peștele, odată intrat în ea, să nu mai poată ieși. [
Var.:
coteáță s. f.] — Din
sl. kotĭcĭ.