costum (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COSTÚM, costume, s. n. 1. Îmbrăcăminte bărbătească compusă din haină și pantaloni (și din vestă). ♦ Îmbrăcăminte femeiască compusă din fustă și jachetă; taior.
2. (Cu determinări) Fel de îmbrăcăminte la anumite ocazii.
3. (Cu determinări) Fel de îmbrăcăminte caracteristică unui popor, unei regiuni, unei epoci etc.; port. – Din
fr. costume.costum (Dicționar de neologisme, 1986)COSTÚM s.n. 1. Îmbrăcăminte completă (formată din haină și pantalon la bărbați, sau din fustă și jachetă la femei).
2. Fel de îmbrăcăminte care se poartă în anumite ocazii.
3. Îmbrăcăminte caracteristică unui popor, unei epoci etc. [Pl.
-me. / < fr.
costume, cf. it.
costume – obicei, datină].
costum (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)costúm (costúme), s. f. – Tip de îmbrăcăminte.
Fr. costume. –
Der. costumat, adj.;
costumier, s. m., din
fr. costumier.costum (Marele dicționar de neologisme, 2000)COSTÚM s. n. 1. îmbrăcăminte completă la bărbați sau la femei. 2. fel de îmbrăcăminte care se poartă în anumite ocazii. 3. îmbrăcăminte caracteristică unui popor, unei epoci etc. (< fr.
costume)
costum (Dicționaru limbii românești, 1939)*costúm n., pl.
e și
urĭ (fr.
costume, d. it.
costúme, din lat.
consuetúdo, -údinid, obișnuință). Port, îmbrăcăminte:
costum național.costum (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)costúm s. n.,
pl. costúmecostum (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)costum n.
1. mod de a se îmbrăca;
2. îmbrăcăminte de uniformă, de ceremonie, de teatru.
costum (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COSTÚM, costume, s. n. 1. Ansamblu de piese vestimentare (sacou și pantaloni sau sacou și fustă) pentru bărbați sau pentru femei.
2. (Cu determinări) Fel de îmbrăcăminte la anumite ocazii.
3. (Cu determinări) Fel de îmbrăcăminte caracteristică unui popor, unei regiuni, unei epoci etc.; port
2. — Din
fr. costume.