cortegiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CORTÉGIU, cortegii, s. n. Șir de persoane care însoțesc o ceremonie; convoi. ♦
Fig. Șir, înșirare. – Din
it. corteggio, fr. cortège.cortegiu (Dicționar de neologisme, 1986)CORTÉGIU s.n. Șir de oameni care însoțesc o ceremonie. ♦ (
Fig.) Șir, înșirare. [Pron.
-giu. / cf. fr.
cortège, it.
corteggio].
cortegiu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cortégiu (cortégii), s. n. – Alai, convoi. –
Var. cortej. It. corteggio (
sec. XIX). –
Var., din
fr. cortège.cortegiu (Marele dicționar de neologisme, 2000)CORTÉGIU s. n. 1. șir de oameni care însoțesc o ceremonie, o personalitate marcantă; convoi, alai. 2. (fig.) șir, înșirare. (< it.
corteggio, fr.
cortège)
cortegiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cortégiu [
giu pron. gyu]
s. n.,
art. cortégiul; pl. cortégii, art. cortégiile (-gi-i-)cortegiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CORTÉGIU, cortegii, s. n. Șir de persoane care însoțesc o ceremonie, o personalitate etc.; convoi. ♦
Fig. Șir, înșirare. — Din
it. corteggio, fr. cortège.cortegiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*cortégiŭ n. și (rar)
-ej n., pl.
urĭ (fr.
cortège, d. it.
corteggio, d.
corte, curte). Convoĭ, suită, șir de persoane care întovărășesc pe cineva în semn de onoare:
cortegiŭ funebru. Serie de lucrurĭ rele:
cortegiŭ de nenorocirĭ. V.
convoĭ, alaĭ.