cort (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÓRT, corturi, s. n. Adăpost portativ demontabil, făcut dintr-una sau din mai multe foi de pânză tare și impermeabilă, din material plastic etc.; tabernacol. ◊
Foaie de cort = bucată de pânză impermeabilă sau din material plastic, croită astfel încât să se poată face din ea un cort. ◊
Expr. A umbla cu cortul = a nu avea locuință stabilă; a hoinări. ♦
Ca la ușa cortului =
a) numele unui dans popular, mai ales de pe valea Dunării, cu mișcare vioaie; melodia după care se execută acest dans;
b) calificativ dat unui mod grosolan și necuviincios de exprimare și de comportare al cuiva. – Din
ngr. kórti.cort (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cort (córturi), s. n. –
1. Adăpost portativ demontabil. –
2. (Înv.,
Trans.) Umbrelă.
Ngr. ϰόρτη „cort”, din
lat. cohors (DAR; Pușcariu,
Lr., 261). Este dublet al lui
curte. –
Der. cortel, s. n. (
Mold., umbrelă);
corturar, s. m. (țigan nomad, care trăiește în cort);
corturăresc, adj. (de nomad). Din
rom. provine
mag. kort „cort de țigani” și „umbrelă”.
cort (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CORT [co:t],
Henry (1740-1800), inventator englez. Autor al procedeului de elaborare a oțelului prin
pudlare (1784).
cort (Dicționaru limbii românești, 1939)cort n., pl.
urĭ (mgr.
kórti și
kórtis, cort, bagaj de tabără, d. it.
cortina, perdea. V.
cortină). Colibă de pînză, întrebuințată maĭ ales de militarĭ în tabără și de Țiganiĭ nomazĭ.
A umbla cu cortu, a fi nomad, a nu avea domiciliŭ fix.
A te certa ca la ușa cortuluĭ, a te certa ca Țiganiĭ la șatra lor, cu vorbe urîte.
Hora ca la ușa cortuluĭ, o horă la sunetu cobzeĭ, destul de urîtă.
Cortu mărturiiĭ, sfînta sfintelor în templu din Ierusalim.
cort (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cort s. n.,
pl. córturicort (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cort n.
1. un fel de colibă de pânză de care oamenii se servă în răsboiu sau la țară pentru adăpostire;
cortul mărturiei, Sfânta Sfintelor, în templul din Ierusalim;
2. locuința portativă a Țiganilor, șatră:
ca la ușa cortului, ca la Țigani, numele unei hore ce se joacă la sunetul cobzei, făcând sărituri uniforme și neregulate. [Gr. biazantin KÓRTIS].
cort (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CORT, corturi, s. n. Adăpost portativ demontabil, făcut din pânză (tare și) impermeabilă, material plastic etc., fixat pe țăruși; tabernacol. ◊
Foaie de cort = bucată de pânză impermeabilă sau de material plastic, croită astfel încât să se poată face din ea un cort. ◊
Expr. A umbla cu cortul = a nu avea locuință stabilă; a hoinări. ♦
Ca la ușa cortului =
a) dans popular cu mișcări vioaie, răspândit mai ales în valea Dunării; melodia după care se execută acest dans;
b) (indică modul de exprimare sau de comportare al cuiva) grosolan, necuviincios. — Din
ngr. kórti.