corsar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CORSÁR, corsari, s. m. (În trecut) Corabie înarmată aflată în proprietatea particulară a unei persoane, care, cu învoirea guvernului, ataca și jefuia vasele inamice. ♦ Comandant al unei astfel de corăbii;
p. ext. pirat, hoț de mare. – Din
it. corsaro, fr. corsaire.corsar (Dicționar de neologisme, 1986)CORSÁR s.m. Navă particulară înarmată, care, cu învoirea guvernului său, atacă navele inamice; comandant al unei astfel de nave. ♦ (
P. ext.) Pirat. [Cf. it.
corsaro, fr.
corsaire].
corsar (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)corsár (corsári), s. m. – Pirat. –
Var. (
înv.)
cursariu. It. corsaro, fr. corsaire, și înainte (
sec. XVIII) din
ngr. ϰουρσάρις.
corsar (Marele dicționar de neologisme, 2000)CORSÁR s. m. navă particulară înarmată, care, cu învoirea guvernului său, ataca navele inamice; comandant al unei astfel de nave; (p. ext.) pirat. (< it.
corsaro, fr.
corsaire)
corsar (Dicționaru limbii românești, 1939)*corsár m. (fr.
corsaire, d. it.
corsaro, d.
corsa, cursă, alergătură. V.
cursier și
hînsar). Pirat, hoț de mare saŭ de fluviŭ.
corsar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)corsár s. m.,
pl. corsáricorsar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)corsar m.
1. pirat;
2. vas înarmat de particulari, dar cu autorizarea Statului, spre a da goană vaselor comerciale ale unei națiuni dușmane.
corsar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CORSÁR, corsari, s. m. (În trecut) Corabie înarmată aflată în proprietatea particulară a unei persoane, care, cu învoirea guvernului, ataca și jefuia vasele inamice. ♦ Comandant al unei astfel de corăbii;
p. ext. pirat, hoț de mare. — Din
it. corsaro, fr. corsaire.