coronament (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CORONAMÉNT, coronamente, s. n. 1. Ornament terminal situat la partea superioară a unei clădiri, a unei porți etc.
2. Partea superioară a unui chei, a unui dig, a unui zid de sprijin, executată, de obicei, din piatră fățuită.
3. Coroană (
5). – Din
fr. couronnement (dupa
coroană).
coronament (Dicționar de neologisme, 1986)CORONAMÉNT s.n. 1. Ornament care încunună un edificiu, o poartă etc.
2. Partea superioară a unui chei, a unui dig, a unui zid de sprijin etc., alcătuită de obicei din piatră cu forme geometrice regulate.
3. Totalitatea coroanelor arborilor care iau parte la alcătuirea unei păduri. [Pl.
-te, -turi. / cf. fr.
couronnement].
coronament (Marele dicționar de neologisme, 2000)CORONAMÉNT s. n. 1. ornament care încunună o mobilă, o poartă etc. 2. partea superioară a unui edificiu sau monument sculptural, a unui chei, dig, zid de sprijin, baraj etc., din piatră cu forme geometrice regulate. 3. totalitatea coroanelor arborilor care alcătuiesc o pădure. (< fr.
couronnement)
coronament (Dicționaru limbii românești, 1939)*coronamént n., pl.
e (lat.
coronamentum, fr.
couronement). Partea de sus a uneĭ case, a uneĭ coloane, a unuĭ dulap ornat ș. a.
coronament (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)coronamént s. n.,
pl. coronaméntecoronament (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)coronament n. ornament de arhitectură care termină un edificiu:
granit pentru coronament de cheiuri.coronament (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CORONAMÉNT, coronamente, s. n. 1. Ornament terminal situat la partea superioară a unei clădiri, a unei porți etc.
2. Partea superioară a unui chei, a unui dig, a unui zid de sprijin, executată, de obicei, din piatră fățuită.
3. Coroană (5). — Din
fr. couronnement (după
coroană).