corniță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CORNÍȚĂ1, cornițe, s. f. Varietate de struguri cu boabe negre-roșietice, asemănătoare cu coarna (
2). –
Coarnă +
suf. -iță.corniță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CORNÍȚĂ2, cornițe, s. f. 1. Dispozitiv asemănător cu un scaun, având tăblia în formă de U, pe care se așează o roată de lemn când i se pun obezile.
2. (La
pl.) Coarne mici (încă nedezvoltate) pe care le au unele animale. –
Corn1 +
suf. -iță.corniță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)corníță1 (corn mic, dispozitiv)
s. f.,
g.-d. art. corníței; pl. corníțecorniță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)corníță2 (varietate de struguri)
s. f.,
g.-d. art. corníțeicorniță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)corniță f. varietate de struguri negri cu boabele mici și lunguiețe.
corniță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CORNÍȚĂ1 s. f. Soi de viță-de-vie pentru vin, cu struguri negri-roșietici, asemănători cu coarna (
2). —
Coarnă +
suf. -iță.corniță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CORNÍȚĂ2, cornițe, s. f. 1. Dispozitiv asemănător cu un scaun, având tăblia în formă de U, pe care se așază o roată de lemn când i se pun obezile.
2. (La
pl.) Coarne mici (încă nedezvoltate) pe care le au unele animale. —
Corn1 +
suf. -iță.