cornișă - explicat in DEX

cornișă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CORNÍȘĂ, cornișe, s. f. 1. Partea superioară, ieșită în afară și ornamentată, a zidului unei construcții, având rolul de a sprijini acoperișul și de a împiedica scurgerea apei de ploaie pe fața clădirilor. 2. Mulură proeminentă care înconjoară un antablament, o mobilă etc., având rol decorativ. 3. Drum paralel cu curbele de nivel pe marginea superioară a unei pante abrupte, a unei faleze etc. [Var.: corníce s. f.] – Din fr. corniche.

cornișă (Dicționar de neologisme, 1986)
CORNÍȘĂ s.f. 1. Partea superioară, proeminentă și ornamentată a zidului unei construcții, pe care se sprijină acoperișul. ♦ Mulură proeminentă care înconjură un antablament, o mobilă etc. 2. (Geogr.) Partea superioară, ieșită în afară, a unui versant sau a unui perete stâncos; pantă abruptă. ♦ Acumulare de zăpadă, depusă de vânt în formă de streașină care prelungește o pantă sau chiar acoperișul diverselor construcții. [Var. cornice s.f. / < fr. corniche].

cornișă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CORNÍȘĂ s. f. 1. partea superioară, ornamentată, a zidului unei construcții, pe care se sprijină acoperișul. 2. mulură proeminentă care înconjură un antablament, o mobilă etc. 3. partea superioară, ieșită în afară, a unui versant sau a unui perete stâncos; pantă abruptă. ◊ acumulare de zăpadă depusă de vânt în formă de streașină, care prelungește o pantă sau chiar acoperișul diverselor construcții. (< fr. corniche)

cornișă (Dicționaru limbii românești, 1939)
corníșă f., pl. e (fr. corniche, d. it. cornice. V. corniză). Arh. Ornament compus din cĭubuce în relief în partea de sus a zidurilor, dulapurilor ș. a. Corniză.

cornișă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
corníșă s. f., art. corníșa, g.-d. art. corníșei; pl. corníșe

cornișă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cornișă f. Arhit. ornament compus din ciubuce trase afară unele peste altele servind de coronament unui zid, dulap, etc. (= fr. corniche).

cornișă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CORNÍȘĂ, cornișe, s. f. 1. Partea superioară, ieșită în afară și ornamentată, a zidului unei construcții, având rolul de a sprijini acoperișul și de a împiedica scurgerea apei de ploaie pe fața clădirilor. 2. Mulură proeminentă, așezată sub plafon, deasupra unei uși, ferestre, la o mobilă etc., având rol decorativ. 3. Drum paralel cu curbele de nivel pe marginea superioară a unei pante abrupte, a unei faleze etc. [Var.: corníce s. f.] — Din fr. corniche.