corelație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CORELÁȚIE, corelații, s. f. 1. Relație, legătură reciprocă între două sau mai multe lucruri sau fenomene; relație în care unul dintre termeni nu poate exista fără celălalt.
2. Dependență reciprocă, relație a două fenomene sau procese între variațiile cărora există o anumită legătură. – Din
fr. corrélation.corelație (Dicționar de neologisme, 1986)CORELÁȚIE s.f. Relație, legătură reciprocă între lucruri sau fenomene. ♦ (
Mat.) Transformare biunivocă prin care unui punct îi corespunde un plan și reciproc, deci unei drepte o dreaptă. ◊
Coeficient de corelație = mărime măsurând relația de similitudine dintre doi factori. [Gen.
-iei, var.
corelațiune s.f. / cf. fr.
corrélation].
corelație (Marele dicționar de neologisme, 2000)CORELÁȚIE s. f. 1. relație reciprocă între lucruri sau fenomene; interdependență. ◊ relație de reciprocitate între cuvinte sau unități sintactice, în cadrul propoziției sau frazei. 2. raport de excludere între termeni care contractează aceeași relație în mod alternativ. ◊ (mat.) transformare biunivocă prin care unui punct îi corespunde un plan, și reciproc, deci unei drepte, o dreaptă. ♦ coeficient de ~ = mărime măsurând relația de similitudine între doi factori. (< fr.
corrélation, lat.
correlatio)
corelație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)coreláție (-ți-e) s. f.,
art. coreláția (-ți-a), g.-d. art. coreláției; pl. coreláții; art. coreláțiile (-ți-i-)corelație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CORELÁȚIE, corelații, s. f. 1. Relație, legătură reciprocă între două sau mai multe lucruri sau fenomene; relație în care unul dintre termeni nu poate exista fară celălalt.
2. Dependență reciprocă, relație a două fenomene sau procese între variațiile cărora există o anumită legătură. — Din
fr. corrélation.