convorbire - explicat in DEX

convorbire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONVORBÍRE, convorbiri, s. f. Acțiunea de a convorbi; conversație, discuție. ◊ Convorbire telefonică = comunicație bilaterală realizată prin intermediul unei instalații telefonice. – V. convorbi.

convorbire (Dicționar de neologisme, 1986)
CONVORBÍRE s.f. Acțiunea de a convorbi; discuție, conversație. ◊ Convorbire telefonică = discuție realizată prin intermediul telefonului. [< convorbi].

convorbire (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONVORBÍRE s. f. discuție, conversație. ♦ ~ telefonică = discuție prin telefon. (< convorbi)

convorbire (Dicționaru limbii românești, 1939)
*convorbíre f. Conversațiune.

convorbire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
convorbíre s. f., g.-d. art. convorbírii; pl. convorbíri

convorbire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONVORBÍRE, convorbiri, s. f. Acțiunea de a convorbi; conversație, discuție. ◊ Convorbire telefonică = comunicație bilaterală realizată prin intermediul unei instalații telefonice. — V. convorbi.